Cum platesc amenda rovinieta ?
Cum platesc amenda pentru lipsa rovinietei ?
Dacă ați primit o amendă pentru lipsa rovinietei, știți deja că marea problemă o reprezintă plata acesteia. Institutiile nu s-au grabit sa usureze plata unei amenzi pentru lipsa rovinieta.
Cu toate acestea, există 2 metode de plată a amenzilor rovinieta:
A. Plata în contul Trezoreriei de domiciliu
Prima opțiune este să vă deplasați – pe jos / masina personala / autobuz / metrou etc. la Trezoreria de pe raza adresei de domiciliu, să așteptați la coadă (dacă ajungeți în timpul programului de lucru, care este de obicei între orele 8-12/13/14) cu amenda în mână, cu buletinul și cu banii necesari.
A doua opțiune este să efectuați plata din contul dvs. bancar (prin OP sau internet banking) direct în contul de Trezorerie alocat acestor tipuri de amenzi.
Găsirea contului de Trezorerie potrivit poate fi cea mai dificilă parte. Pe site-ul ANAF, puteți găsi lista tuturor conturilor din țară – CONT TREZORERIE PLATA AMENDA ROVINIETA.
Asigurați-vă că selectați contul potrivit pentru persoane juridice sau persoane fizice.
Căutați Trezoreria de domiciliu din listă și, din lista nesfârșită de denumiri și conturi, căutați „Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate”. Contul de trezorerie listat la această categorie este cel corect.
Pe scurt, amenzile pentru lipsa rovinietei se pot plăti la trezoreriile de domiciliu. Contul în care trebuie să plătiți amenda îl găsiți pe site-ul ANAF. După ce ați achitat amenda, trebuie să trimiteți dovada către Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) prin e-mail sau fax.
TELEFON dedicat rovinieta: 021/317.11.25 sau 021/315.15.82
FAX: 021/315.15.84
E-MAIL: info.rovinieta@cestrin.ro
B. Plata prin Ghiseul.ro doar pentru persoane fizice
Chiar dacă nu toți au cont pe Ghiseul.ro, în urma celor menționate mai sus, probabil că a venit timpul să vă creați unul. Procesul nu este dureros și nu ar trebui să întâmpinați mari probleme.
Se poate plăti și fără cont pe Ghiseul.ro, dar vă recomandăm să vă creați unul pentru a avea o evidență online a plăților dvs.
Odată ce v-ați creat contul sau dacă aveați deja unul, amenda rovinieta poate fi plătită doar de persoanele fizice prin platforma Ghiseul.ro (https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public/amenzi).
Persoanele juridice nu pot achita amenzile pentru lipsa rovinietei prin acest site, cel puțin pentru moment.
După ce v-ați logat pe site, căutați secțiunea „AMENZI” și completați câmpurile cu atenție. Asigurați-vă că doar „beneficiarul” amenzii poate achita pe contul său de pe Ghiseul.ro.
Alegeți „instituția de domiciliu” corespunzătoare domiciliului înregistrat în buletin.
La „Tip amenda”, selectați „Amenzi aplicate de alte instituții”.
Din păcate, definițiile diferă de la un oraș la altul, dar ar trebui să fie ceva de genul „Amenzi diverse”.
Spre surprinderea noastră, în unele orașe, cum ar fi Constanța, acest tip de amendă nu poate fi plătit prin Ghiseul.ro.
La sectoarele Bucureștiului, situația este și mai complicată, cu denumiri diferite, sintagme ciudat folosite etc.
Nu toti au „sansa” sa plateasca prin Ghiseul.ro … asa ca va trebui sa va intoarceti la punctul A de mai sus.
Succes!